Umiliti si obiditi- F.M. Dostoievski

 Am terminat ieri primul meu Dostoievski... Prima impresie: cu siguranţă nu va fi ultimul!

 

Umiliţi şi obidiţi

de F.K. Dostoievski

-Recenzie-

            Dostoievski, sincer să fiu este cel mai bun autor dintre toţi cei pe care i-am citit până acum iar Umiliţi şi obidiţi este cea mai dramatică între cărţile care mi-au plăcut. Îmi plăcea Sienkiewicz după ce am citit Quo Vadis dar părerea mea este că Dostoievski îl depăşeşte, în special prin conturarea perfectă a personajelor, dându-le nişte caracteristici total reale.

            Umiliţi şi obidiţi este cartea ce reuşeşte să scoată şi de la cei mai insensibili oameni o lacrimă pe final. Recunosc că şi mie mi-au dat lacrimile (nu mult :D) pentru că povestea şi răsturnările de situaţie îţi ating punctul cel mai sensibil.

            Cartea se bazează pe două întâmplări importante din viaţa lui Vanea (Ivan Petrovici) de unde întreg şirul povestirii se dezvoltă: moartea bătrânului Smith şi întâlnirea cu o mică fetiţă pe nume Nelli (Elena). Legătura dintre cele două planuri este bazată pe faptul că, aşa cum se va vedea în intrigă, Smith era bunicul lui Nelli. Aceasta era o fetiţă (a cărei mamă murise şi al cărei tată, Valkovski, un intrigant şi oportunist, o abandonase considerând că era nedemn de rangul lui de prinţ să fie văzut cu ea) ce trebuia să muncească pentru a se întreţine la o doamnă pe nume Bubnova ce considera că îi făcuse un bine mamei sale şi că fetiţa îi era îndatorată. Vanea îi sare în ajutor lui Nelli când o vede pe  Bubnova că voia să o bată pe aceasta, iar din acest moment până la finalul cărţii, firul povestirii va urmări relaţia aproape paternă dintre aceştia.

În acelaşi timp autorul descrie relaţia de prietenie strânsă dintre Vanea şi Nataşa, în contextul în care deşi Vanea o iubea, Nataşa era îndrăgostită însă de Alioşa, fiul prinţului Valkovski.

            Aceste două planuri (relaţia specială cu Nataşa şi creşterea lui Nelli) îl au ca subiect comun pe Vanea deoarece el era mereu în jurul amândurora, ajungându-se ca în final Nataşa şi Nelli să devină surori (în urma înfierii fetiţei de către părinţii Nataşei), reunindu-se practic, alături de Vanea, într-o familie fericită, cu atât mai mult cu cât Nataşa renunţase la proiectul căsătoriei cu fiul prinţului şi părea fericita alături de Vanea.

Cu toate acestea, finalul surprinzător al cărţii este impresionant prin drama care loveşte întreaga familie în urma morţii lui Nelli, grav bolnavă. Dramatismul evenimentului este însă evidenţiat şi datorită faptului că înainte de a muri, Nelli îi dă lui Vanea un medalion ce aparţinuse mamei sale, în care era o mică scrisoare aparţinând acesteia dezvăluia că prinţul  Valkovski era de fapt tatăl fetiţei.

Cartea se termină cu tristeţea Nataşei in ochii căreia Vanea  putea citi: “Ce fericiţi puteam fi noi doi împreună, toată viaţa”

 

                                                                                               Andraa